Bine aţi venit pe situl
Catedrei de Studii Franceze şi Francofone!

- Īnfiinţată
la īnceputul anilor 1990, cānd studiul literaturilor francofone a luat
o dezvoltare fără precedent īn Romānia, catedra noastră şi-a
definit orientarea ca o catedră de studii franceze şi
francofone.
- Planurile
de cercetare ale catedrei şi cercetările individuale care au condus la
elaborarea şi susţinerea unor teze de doctorat au vizat şi ele, după
caz, fie domeniul limbii şi al literaturii franceze, fie pe cel al
literaturilor francofone.
- Paralel
cu erodarea studiilor clasice şi preponderent literare, evoluţiile din
planul economic subsumate de fenomenul globalizării precum şi nevoile
lingvistice ale Europei lărgite au propulsat studiile de limbă aplicată
la obiective specifice şi de traductologie.
- Deschiderea
īn anul 1998 a secţiei de Limbi Moderne Aplicate la care catedra
noastră şi-a adus o contribuţie decisivă, a determinat o specializare a
cadrelor didactice şi cooptarea de specialişti ca asociaţi. Dotări de
ultimă oră au permis trecerea la simularea totală şi la traducerea
simultană.
- Oportunităţile
noi de cercetare, de asociere naţională şi internaţională (Catedra
de Studii Franceze şi Francofone este cuprinsă īn parteneriate
ştiintifice cu mai multe universităţi din Franţa: Arras, Paris 12,
Limoges, Nice etc.), deschise de intrarea Romāniei īn Europa şi crearea
Spaţiului comun european al cercetării, impun o reflecţie aprofundată
īn vederea canalizării energiilor spre acele spaţii purtătoare de
promisiuni valabile şi favorabile afirmării valorii cercetării
romāneşti.
- Programele noastre de studiu sunt acreditate şi beneficiază de recunoaştere naţională.

O secţie dinamică, un colectiv competent care se preocupă de viitorul dumneavoastră !


